Kemenes Henriette: Spargerea valurilor ieri la ora asta

Pentru că noi trebuie să rămânem pe veci in-di-vi-zi-bili

și pentru că oriunde ne-am ascunde, am ajunge să ne-nghițim unul pe altul.

Tremurul recifelor-genunchi trimite spre tine valuri mărunte,

iar cuiburile păsărilor mării căptușesc stâncile vertebrelor.

Cerul ne va fi vărsat deasupra cu lopata, scrâșnetul roabelor noastre

va lăsa pe zidul alb urme negre de noroi. Și-apoi, vor scuipa.

Și totuși, te-ntorci, îți imaginezi locul exact în care apune soarele.

De-acum ți-e familiară simplitatea asta, nu te va-neca.

Flori ciclam se revarsă peste zidul antichizat al unei pensiuni grecești,

peste tot vase de lut ieftine, pisicile-pescar stau la soare,

în cafenea brize călduțe ciupesc fețele de masă pătate cu ulei.

Acum, tot kitsch-ul ăsta ești tu.

 

Perioada de clocire își intră-n drepturi,

metamorfoza a p r o p i e r i i.

 

Bâzâit lent, ca de aparat de ventilație, clinchete de neon.

Stai pe gresia bălțată, într-o lumină rece, de magazin,

privești nuanțele livide ale cărnii așezate pe gheață.

Glas de vrăbii amețite, nu le vezi,

dar le poți intui. Nicăieri vreo fereastră.

Apa inundă peșterile de-a lungul malurilor,

sarea îți erupe-n palme, și puii părăsesc cuibul care ești.

Traducere de Mihók Tamás

(text apărut pe platforma Parnas XXI)