Mohácsi Balázs: urbe interioară

peisaj geometric, între cuburi

câte-o piramidă sau emisferă.

încerc să-l posed, urmăresc

lumina de pe-o stradă pe alta,

parcă mă călăuzește întunericul.

urbea e-un sistem digestiv fumegând,

mă digeră-acest strașnic

labirint. pribeag mă numesc

cei ce nu știu că-i sunt

mobilă. client fidel,

precum mirosul de amoniac

din pisoarul unei cârciumi de mahala.

 

să rămân în viață măcar

ca obiect, iată un scop util.

să mă-ndrăgească, poate,

ca pe ceva spectaculos. atrag

sentimente și priviri, licurici

și pupile îmi umbresc orizonturile.

când, în sfârșit, voi deveni roditor,

mă vor secera, mă vor recolta,

trupu-mi vor despuia. apoi,

îmi voi dovedi existența de carcasă goală

ca o casă pe care au demolat-o din spatele

fațadei sale ocrotite de patrimoniu.

urbea-i fericită, căci până mai ieri

se credea stearpă. mă poartă acum

în ea ca pe amintirea unui avort,

și mă tolerează pentru că se teme de mine.

iar eu o port în mine, căci

ea îmi este cămin,

axă de rotație, în jurul căreia

nu voi mai putea ameți.

Traducere de Mihók Tamás

(text apărut pe platforma Fitralit)