Áfra János: Ultima grădină

Așa începe: cu broaște agitate

căzând la picioarele tale în grindină,

ele așteaptă să te ramifici deasupra lor,

dar tu îți întinzi brațele și te-nrădăcinezi.

 

Așa începe: cu gropi de un metru

dezechilibrând lucrurile, se cutremură

pământul sub picioare, dar cercul negru

al orașului din jurul tău rămâne nevătămat.

 

Așa începe: cu luna acoperind soarele

pe neașteptate, astrologii cei mai pricepuți

privesc nedumeriți, mașini și corpuri se ciocnesc,

fiindcă felinarele doar ție îți mai luminează.

 

Așa începe: cu un țipăt ascuțit

crăpând timpanele, dărâmând podurile,

bulversând zborul păsărilor, dar imediat ce

începi să vorbeși se potolește.

 

Așa începe: cu pământul transpirând

pe dinăuntru, deasupra punctelor fierbinți

se nasc noi insule, vulcanii erup la unison

și-ngroapă adânc ploile îndepărtate.

 

Așa începe: cu un bebeluș singuratic

zăcând mut pe țărmul mării

înainte de inundație. Dar tu n-o apuci încolo,

inima ți se-ngrețoșează și-ncepi să plângi în hohote.

 

Așa începe.

Traducere de Mihók Tamás

(text inedit în traducere)