Ozsváth Zsuzsa: Locuință proprietare personală

M-au expulzat într-un anotimp străin.

Încet, încet, mă-mpac cu gândul că-s ostatică. Și ce căldură modestă.

Nicio simbioză, doar colonizare.

 

*

 

Sosesc înarmații, auzirăm tămbălăul, îmi spun, la care eu:

cărați-vă de-aici, mă pot salva și singură; și abia după ce pleacă

prind curaj să-mi șterg sudoarea ce mi-a brobonit fruntea.

 

Mă trezesc, mă dor coastele. Bănuiesc ce-i de făcut,

dar nu reușesc să-mi prind în flagrant rutina mișcărilor. Arcurile

saltelei scârțâie, iar vântul adie prin îmbâcseala cu mucegai.

 

Lăsați-mă-n pace, acum voi crea.

Mișună-n mine o pasăre pribeagă, un ou mărunt mi se ridică-ncet pe esofag

și crește, se umflă – îmi vâr degetul pe gât, iar durerile facerii se sfârșesc.

 

Mă împachetez în pielea-mi întinsă. Urmăresc o muscă

ce dă târcoale oglinzii. Și cealaltă mișcare copiază tot, un monstru lățos

și ticălos râde în hohote. Refuz să-l privesc.

Traducere de Mihók Tamás

(text apărut pe platforma Fitralit)